[marqueedlinks-showall]
[marqueedlinks-showall]
,,Membrii noștri sunt foarte interesați de această inițiativă. Este pentru prima oară când se desfășoară două târguri importante din domeniul tehnologiei și industriei – metal şi mase plastice - în vestul țării, la Arad. Mulți dintre membrii noștri, și nu numai, lucrează în aceste domenii. Fiind una dintre cele mai importante regiuni industriale ale României, Banatul găzduiește sute de întreprinderi axate pe industrie, întreprinderi mici și mari, naționale și internaționale, pentru care astfel de evenimente sunt o ocazie foarte bună de a face schimb de experiență. Le dorim organizatorilor și participanților mult succes!”
,,Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitatea sa de coordonator al Enterprise Europe Network pentru regiunile Vest şi Sud-Vest din România, şi clusterul AUTOMOTIVEST apreciază invitaţia din partea Tehnic Media de a ne alătura evenimentelor DEMO METAL VEST şi DEMO PLAST VEST 2017. În egală măsură, suntem încântaţi de anvergură şi profesionalismul acestor două evenimente, aşa cum am constatat din organizarea evenimentelor Tehnic Media din anii precedenţi. Din punctul nostru de vedere, ne vom bucura să participăm la ambele evenimente, să organizăm un eveniment de brokeraj în cadrul DEMO PLAST VEST, să fim prezenţi cu oferta de servicii EEN şi să oferim câteva exemple ale impactului pe care aceste servicii îl pot crea pentru companiile din regiunea noastră”.
,,Centrul de Competențe în Plasturgie Timişoara, prin asociaţia de orientare şi formare profesională Profimatt, salută iniţiativa Tehnic Media de a organiza o expoziţie în domeniul prelucrării materialelor plastice în Vestul ţării, la Arad. În Vestul ţării sunt concentrate foarte multe companii de producţie care activează în domeniul prelucrării materialelor plastice şi conexe, fiind zona reprezentativă în România. Mai mult decât atât, domeniul este în continuă creştere, însă devine tot mai competitiv. Centrul de Competențe în Plasturgie susţine companiile din domeniu să crească competențele angajaţilor prin formări profesionale şi să îmbunătăţească competitivitatea prin proiecte de cercetare, dezvoltare şi optimizări procese. Dezbaterile şi întâlnirile ce vor avea loc în cadrul Demo Plast Vest ne vor ajuta să înţelegem nevoile companiilor şi în egală măsură vor ajuta companiile să găsească soluţii în creşterea competentelor şi a competitivităţii. Vă aşteptam la Demo Plast Vest!”.
,,…unde sa participam?... m-am intrebat si eu la fel ca celelalte firme din industria maselor plastice. M-am zbatut, am vorbit cu colegii mei, am intrebat alte firme si/sau oameni din industria noastra de a caror opinie mi se pare inteligent ca noi toti sa tinem cont. Greu! Am simtit o apasare. Si toti se uitau la noi si asteptau alegerea noastra, sa se ghideze si ei. Obosisem deja. M-am trezit intr-o dimineata, am venit la birou, mi-am facut o cafea, i-am simtit mirosul placut si...in loc sa simt presiunea din urma cu o zi, m-am bucurat! Era de fapt prima data cand puteam sa fiu liber! Era prima data cand puteam sa aleg unde sa mergem la targ! WOW! E super ca exista prima data 2 targuri de mase plastice in Romania! Deci nu mai este nevoie sa fiu ,,sclavul" unei firme sau al unor organizatii care nu ne reprezinta. Asa ca liber, cu bucurie am cerut oferte cat mai bune ambelor firme care organizau targurile. Competitia mereu face bine clientilor si chiar furnizorilor, nu ii lasa sa doarma. Asta s-a vazut si legat de targuri: imediat ce a aparut Demo Plast la Arad, intr-o zona plina de firme din industria maselor plastice, Expo Plast s-a trezit din amortirea de 3 ani si au cautat si ei o locatie mai buna pentru a putea aduce cat mai multi participanti. Cu nerabdare am asteptat ofertele. Au venit! Aproape identice. Dar oricum mai mici decat in anii trecuti, ceea ce deja era ceva bun pentru mine, indiferent unde as fi mers. Am inchis ochii! Parca m-am ridicat deasupra hartii noastre in zona Aradului si am inceput sa vad: YAZAKI, VDS, SCHLEMMER, HUF, MAHLE, WEIDMULLER, SOL PLUS, VALEO LIGHTINING, ELBA, DURA AUTOMOTIVE, INTERPART, LEMAN, MGI COUTIER, SWOBODA, PLASTEC, REINERT, VERNICOLOR, CAPIROM si bineinteles PLASTOR. Aaa…Lugojul…HELLA, SCHIEFFER si Lipova – SUMIDA, OESCHLER…Orastie, FILPLAST, CHIMSPORT, ALSECA, Cluj: THOMAS, NAPOCHIM, DE LONGHI…da, este ceva plastic in zona aia, o zona plina de dezvoltare si de oportunitati, ceva nou, de dorit, de incercat… Am inchis din nou ochii, si m-am dus cu gandul in Bucuresti …unde si eram de altfel…si am gasit si in zona asta companii de renume ca METAPLAST/NICPREM, DELTA, SOGEFI, KAERCHER, ELECTROARGES, PLASTICOM, VALROM, SUBANSAMBLE…dar pe ei ii cunoastem deja prea bine si dansii ne cunosc pe noi si le-am oferit deja 3 targuri minunate in Bucuresti. Si anul asta am putea sa le oferim unul in Sibiu, de asemenea. Sper sa vina cat mai multi dintre clientii nostri, as vrea sa le oferim ceva cat mai deosebit si as vrea sa se simta cat mai bine. Si ma gandesc ca lumea e mai relaxata si se simte mai bine vara, in iunie, decat cand e frig, in toamna. Prin urmare noi am ales ARAD! Iunie, seri de vara. Ce vom prezenta tehnic si artistic? Va vom zice mai aproape de targ si oricum, cei care ne cunosc stiu ca nu vin la targ degeaba!
,,Apreciez ca benefică organizarea Demo Plast în vestul țării și într-o perioadă bună a anului, nu neapărat pentru desprinderea de București, ci mai ales pentru apropierea de o zonă industrială foarte dinamică și dezvoltată. Demo Plast va putea astfel beneficia de sprijinul unei comunități industriale foarte puternice și de o poziție geografică ce favorizează deschiderea internațională, anunțată de altfel, a evenimentului. Îmbucurător este și faptul că, pentru prima dată, inițiatorul și organizatorul este un bun cunoscător al industriei și al domeniului prelucrărilor maselor plastice, T&T fiind prima și singura revistă ce s-a preocupat și s-a aplecat continuu asupra domeniului maselor plastice din România. Este o revistă tehnică pe care o apreciez și la care colaborez încă de la înființarea ei, acum 15 ani. Apreciez că efortul T&T este benefic și ar trebui sprijinit de toate companiile și asociațiile ce își doresc coagularea unei comunități profesionale a specialiștilor în domeniul prelucrării maselor plastice în România''.
,,ACAROM şi Tehnic Media colaborează de peste 5 ani, susţinând şi promovând evenimente şi materiale media de interes pentru cei peste 160 de membri ai asociaţiei noastre. Suntem întotdeauna bucuroşi când vedem că există iniţiative pentru organizarea de târguri dedicate industriei, nu numai în Bucureşti ci şi în alte zone ale ţării, precum Arad. Prelucrarea metalelor şi prelucrarea maselor plastice, transformarea acestora în componente de înalt nivel tehnologic, reprezintă în acest moment provocări majore pentru companiile din sectorul auto care întâlnesc constrângeri diverse (calitate, precizie, greutate, mediu, etc.), atât în procesul de concepţie, dar mai ales în cel de producţie. În această idee ne dorim ca Demo Plast, aflat anul acesta la prima ediţie, să devină un eveniment de referinţă în care să fie prezentate utilaje, tehnologii şi soluţii complete de ultima generaţie. De asemenea, considerăm că Demo Metal este deja un eveniment consacrat, unul care oferă măsură nivelului ţintă al sectorului prelucrării metalelor."
,,Demo Plast Vest este evenimentul care a facut posibila prezentarea potențialului companiilor competitive din industria de prelucrare a maselor plastice. Felicitari organizatorilor pentru interesul acordat participanților și pentru abordarea profesionistă cu care au inaugurat expoziția Demo Plast Vest! Aceasta prima ediție a reprezentat un real succes. Vă mulțumim!”
,,Pot spune ca am trait o experiența foarte pozitiva pe toata perioada desfășurarii evenimentului Demo Plast Vest. Participarea la acest târg a fost pentru noi un success și suntem foarte mulțumiți ca am venit.”
,,Am discutat în cadrul târgului cu mai multe companii despre dotarea firmei noastre cu utilaje, dar și despre distribuția de repere, cu alte firme care au ele nevoie de noi, de exemplu Electroprecizia de la Brașov, care a lansat o comandă foarte importantă pentru noi. Ne bucură foarte mult că putem intra din nou în producerea de piese pentru industria auto.”
,,Prima ediție Demo Plast Vest a fost interesantă. În primul rând, pe noi ne-a încântat locația, în vestul țării. A fost un eveniment foarte bine organizat. Organizatorii au fost foarte amabili, logistica foarte bună. La stand, ne-au vizitat clienți cu care deja colaborăm, dar au venit și companii noi, existând posibilitatea ca pe viitor să lucrăm împreună. Încă nu am încheiat contracte cu acestea, deoarece lucrează momentan cu firme concurente, dar sperăm să îi convingem să testeze și produsele noastre.”
,,Pot spune că mi-a plăcut foarte mult ideea de Forum, am apreciat foarte multe din ce am văzut aici.”
,,Este pentru prima data când Universitatea din Craiova participa la un târg dedicat specialiștilor din industria prelucrarii maselor plastice. Am fost plăcut impresionați de modul de organizare a târgului, și, mai ales, de atmosfera creată în timpul evenimentului. Un deosebit impact au avut întâlnirile B2B. Acestea au facilitat conexiuni directe cu mediul industriei și comunitatea academică de cercetare.”
,,Chiar daca fluxul vizitatorilor a fost puțin mai mic decât la celelalte târguri sau expoziții de specialitate, am avut surpriza placuta sa constat ca numarul celor de specialitate a fost mai mare. De exemplu, în București sau la alte târguri, au fost mai mulți vizitatori, dar nu de specialitate. Și noi, dar nu numai noi, ci toți expozanții, tocmai acest lucru îl urmărim, sa intrăm în contact cu cât mai multe firme potențial colaboratoare sau companii cu care sa încheiem contracte, care să cumpere de la noi. Implicarea organizatorilor a fost foarte mare, Demo Plast Vest fiind foarte bine organizat.”
,,Demo Plast Vest sub amprenta Tehnic Media a adus noi oportunitați de promovare a soluțiilor Hexagon Manufacturing Intelligence în domeniul industriei de mase plastice. Evenimentul va deveni cu siguranța un punct de referință pentru specialiștii din aceasta industrie. Mulțumim organizatorilor pentru profesionalismul în promovarea și desfașurarea evenimentului!”
,,Aceasta prima ediție a fost un bun început. Expoziția a fost un succes. Cu siguranța, în anii urmatori Demo Plast va fi din ce în ce mai mare!”