SPECTROMAS

Spectromas este o companie specializată în distribuţia şi integrarea echipamentelor de măsură şi control pentru o gamă largă de aplicaţii industriale. Portofoliul nostru include companii recunoscute internaţional din industriile auto, aerospaţiala, transport şi energetică.
În cei 14 ani de experienţă, ne-am dedicat misiunii de a furniza clienţilor noştri produse şi servicii de cea mai bună calitate, acţiunile desfăşurate urmărind nu doar satisfacerea clienţilor ci şi anticiparea nevoilor acestora.
Implicarea în mediul industrial şi universitar, încheierea de parteneriate externe şi reprezentare exclusivă a unor lideri mondiali în domeniul sistemelor de măsură şi control ne propulsează în topul firmelor de profil din România.

Principalele activităţi derulate de noi vizează:
– Comercializarea, închirierea şi service-ul post-garanţie a sistemelor de măsură şi control pentru aplicaţii industriale
– Servicii de consultanţă şi instruire în tehnici de măsurare
– Servicii de scanare 3D, control dimensional şi reverse engineering
– Măsurători nivel de zgomot şi vibraţii
– Proiectare şi realizare standuri funcţionale de testare şi măsurare, dispozitive
– Proiectarea, producţia şi comercializarea de cântare electronice
– Verificare şi metrologare instalaţii existente
– Tensometrare
– Telemetrie

PRODUSE

ATOS Capsule – Noul sistem de scanare 3D high-end marca GOM, dedicat obiectelor de dimensiuni mici și medii.

Beneficiind de tehnologie de ultimă generație, ATOS Capsule oferă cea mai înaltă rezoluție de scanare și posibilitatea digitizării celor mai fine detalii. Pot fi capturate până la 12 milioane de puncte de măsurare independente în decurs de 1 până la 2 secunde.

Senzorul poate fi utilizat și pe celulele de inspecție din gama ATOS ScanBox, in funcție de configurația aleasă, permite măsurarea simultană a mai multor componente.
Datorită structurii și a componenelor sale, acesta asigură stabilitate procesului de măsurare.

ATOS Capsule înglobează noi concepte tehnologice alături de tehnologiile existente deja în gama High-End ATOS Triple Scan.

ATOS Capsule este disponibil în două configurații, 8 respectiv 12 Megapixeli. Având volume de măsură interschimbabile puteți ajusta rapid domeniul de măsurare necesar.

ATOS Core si ATOS TripleScan – 2 modele de Scanere 3D consacrate

Produsele din gama ATOS sunt utilizate în etapele de dezvoltare, controlul calității și producție în scopul reducerii timpilor și a costurilor aferente. Domeniile de aplicare includ controlul dimensional 2D si 3D, reconstructia modelului CAD plecand de la geometria scanata (reverse engineering) și fabricatia aditiva (rapid prototyping).

Scanere 3D optice portabile care permit efectuarea de masuratori atat in laboratorul de masuratori, cat si in hala de productie. Precizia, rezolutia si volumul de masura sunt complet adaptabile necesitatii aplicatiei urmarite. Sunt destinate sa functioneze 24h/24h. Scanerele din gama ATOS va ofera:

  • – Tehnologie Blue Light (scanare rapida, precizie ridicata, scanare independenta de conditiile de iluminare ambientala)

  • – Tehnologie Triple Scan (verificare permanenta a calibrarii, cresterea productivitatii operatiilor de inspectie, 3 senzori individuali)

  • – Fotogrametrie integrata TRITOP sau ATOS Plus pentru configuratiile ATOS ScanBox

  • – Coordonate 3D masurate cu inalta precizie [µm]

  • – Deviatia fata de modelul nominal CAD

  • – Pachet complet de functii necesare inspectiei 3D

  • – Programare plan de inspectie dupa desenul de executie

  • – Sectiuni de inspectie ; Inspectie de dimensiuni; Abateri geometrice (GD&T) , etc

  • – Rapoarte de masuratori complete si export de date statistice

  • – Trasabilitatea tuturor masuratorilor

Multiple configuratii disponibile la stand – ScanPort, Tilt&Swviel, gama ScanBox

Solutiile prezentate la standul Spectromas acopera intreaga gama de configuratii disponibile.

Principalele avantaje ale utilizarii solutiilor automatizate sunt:

  • – cresterea eficientei in controlul calitatii

  • – productivitate ridicata

  • – siguranta in exploatare

  • – usurinta uimitoare a programarii procesului de inspectie

  • – repetabilitatea masuratorilor

  • – importante reduceri de cost

Extinderea gamei educationale – ARAMIS For Education

 

Pe langa pachetele educationale dedicate scanarii 3D si controlului dmensional, lansate in urma cu 3 ani, GOM extinde gama educationala cu un pachet complet destinat pregătirii teoretice şi aplicative în universităţi in domeniul testarii materialelor si componentelor.

 

ARAMIS for Education este destinat cu precădere următoarelor specializări / discipline:

  • – Ştiinţa materialelor / Testarea materialelor

  • – Inginerie Mecanică / Ingineria automobilului / Mecatronica

– Analiza cu element finit / Comparatia rezultatelor analizei cu element finit şi validarea simulărilor

Geomagic Design X – Software de reverse engineering și procesare fișiere tip mesh sau nor de puncte

Geomagic Design X este un software de Reverse Engineering care permite reconstruirea modelului CAD plecand de la datele scanate tridimensional (3D mesh), pentru a le putea utiliza mai departe in aplicatii de (re)design produs, prototipare rapida sau analiza cu element finit.

Fata de metodele clasice de relevare care implicau utilizarea instrumentelor de masura uzuale, Geomagic Design X reprezinta alternativa Rapida, Precisa si Fiabila.

Avantaje:

  • – Durata scazuta fata de operatiile similare executate intr-un soft de proiectare

  • – Control in timp real al preciziei elementelor generate

  • – Influenta minima a operatorului uman asupra rezultatului final

  • – Istoric complet al comenzilor

  • – Toate functiile unui soft de proiectare

– Model CAD construit direct pe modelul scanat